luni, 26 decembrie 2016

Dor de tine

Am înţeles de ce cuvântul “dor” e aşa de intens. De ce, de dor, uneori poţi muri. De ce, de dor, eşti în stare să faci cele mai nebuneşti lucruri. De ce, când ţi-e dor, simţi că tu eşti prea mic, camera e prea mică, lumea e prea mică. De ce aerul se comprimă, iar ţie-ţi vine să alergi de nebun, poate, poate uiţi de dor.
Pentru că atunci când ţi-e dor,
DOR şi amintirile pe care le-ai adunat cu persoana respectivă. Apar prin faţa ochilor tăi ca stafii care-ţi bântuie inima.
DOR minutele petrecute departe, când ar fi trebuit să fie aproape…
DOR alegerile făcute poate mult prea pripit.
DOR privirile celorlalţi care caută în tine să vadă dacă suferi îndeajuns de mult.
DOR toate planurile făcute împreună, şi acum abandonate într-un colţ. Uitate…
DOR cuvintele şoptite în miez de noapte, cu iz de “te…”. Dor şi cuvintele nerostite.
DOR nopţile în care aştepţi un semn, sau măcar o intervenţie Divină în care să afli dacă e bine.
DOR toate zâmbetele senine şi liniştite din trecut, pentru că acum lacrimile-şi amintesc de ele cam des.
DOR gesturile frumoase făcute altei persoane, şi nu ţie.
DOR toate aceste DORURI, pentru că ştii că nu poţi să faci nimic decât să stai pe genunchi şi să te rogi. Şi, totuşi, acesta este gestul cel mai măreţ pe care-l poţi face pentru cineva. Să-l porţi în rugăciune.
Iată de ce, când spui că ţi-e  dor, o întreagă lume nevăzută se înfioară…
DOR de tine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu